PS Justinian Chira: Adormirea Maicii Domnului

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfântă, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.

Ceea ce a născut pe „Domnul vieţii” n-a fost cutremurată de umbrele morţii, pentru că, dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei, o aştepta plin de lumină şi bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: „Stătut-a Împărateasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină prea aurită şi înfrumuseţată” (Ps. 44: 11).

Într-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către „Cea plină de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare că peste trei zile va fi chemată la Fiul ei. Inima de mamă tresări de bucurie la această veste.

Odată cu vestea adusă, arhanghelul îi dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i: „Prea Sfântă Stăpână, Maica Domnului şi Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te, că, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care în braţe L-ai purtat, la ceruri să te ridice. Bucură-te, că de acum vei petrece de-a pururi întru Împărăţia Fiului tău. Pe tine, moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrană viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo, te vei ruga întruna pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor şi limanul înviforaţilor”.

Ridicându-se atunci Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, se duse în Muntele Măslinilor şi căzu în genunchi, acolo de unde Fiul său se înălţase la ceruri, îşi ridică mâinile, rugându-se: „Fiul meu prea iubit, care Te-ai pogorât din cer şi Te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai că unde vei fi Tu, acolo va fi şi cel ce-Ţi va sluji Ţie. Aşadar, unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte să fiu şi eu; că inima mea e arsă de dorul Tău.”

Şi spune o veche istorie că, atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pământ, de câte ori Prea Curata se închina.

Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolii Ioan şi Petru o aşteptau, învăţând noroadele.

La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei şi de la margini îi adună dintr-o dată în sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului. Era printre ei şi Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era şi Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul şi toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.

Puterea Duhului Sfânt îi strânsese, ca să fie de faţă la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea şi acum ca şi la arătarea Domnului Hristos după Înviere. El era departe, spre răsărit, în întunecatele ţinuturi ale Indului; şi rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el să întârzie şi de data aceasta, ca prin el să fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.

După ce Maica Domnului îi văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise: „Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil, cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus şi solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului meu, că v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pământ, să ne mai vedem o dată”.

Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: „Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, S-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, nouă, alinare. Acum, ne laşi şi tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici, pe pământ, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocărâţi de oameni şi urâţi de popoarele pământului?”

Prea Curata Fecioară, mângâindu-i, zise:

„Nu vă mâhniţi, fiii mei, pentru mutarea mea, că măcar de mă voi şi muta de pe pământ, de voi nu mă voi despărţi, nici de toţi cei ce mă vor chema în necazurile lor, ci voi fi neîncetată mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru tot neamul creştinesc. De aceea, nu plângeţi, ci mai degrabă vă bucuraţi, pentru că, dacă până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din împărăţia Fiului meu, voi cuprinde în rugăciunile mele pe toţi fiii pământului. Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-vă de mărturisiţi, luminaţi şi îndreptaţi lumea cea rătăcită, doar cumva veţi putea-o aduce întru Împărăţia Fiului meu. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.

Acestea şi altele multe zicând Preacurata, cu faţa luminoasă se aşeză pe pat între lumânările care ardeau.

Atunci, deodată, o lumină dulce umplu casa şi coruri de îngeri suiau şi coborau, cântând cântece de preamărire lui Dumnezeu. Din mijlocul luminii, Hristos, îmbrăcat în slavă, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi, primi sufletul Preaiubitei sale Maici.

Aşa, cu multă slavă , adormi Maica Domnului, iar apostolii îi petrecură cu ochii sufletul până sus, în împărăţia cerească. Aşezând apoi preacuratul său trup pe năsălia împodobită şi înconjurată de lumânări, cu ramuri de finic aduse de înger înainte, cu slăvite cântări, porniră spre mormânt. Dar zavistnicii iudei văzând slăvirile ce se aduceau Maicii Domnului, se umplură de întunecată ură şi răutate şi năvăliră, ca să ucidă pe apostoli şi trupul Fecioarei să-l batjocorească. Însă puterea lui Dumnezeu îi opri. Un nor alb înconjură întreaga ceată a apostolilor şi creştinilor.

Din nor, cântece dulci de îngeri se auzeau şi, împreună cu ale apostolilor, răsunau până departe, peste ceata fioroasă, ca o adiere caldă, înmiresmată, a unui vânt primăvăratic. Mulţi hulitori ai Maicii Domnului, fură atunci loviţi cu orbirea, alţii îşi sfărmară capetele de zidurile cetăţii, iar unul cu numele Afoniu, se repezi prinzând cu mâinile patul pe care era trupul Fecioarei, ca să-l răstoarne.

Dar, minune: un arhanghel nevăzut îi reteză mâinile amândouă, lucru pe care văzându-l hulitorii, se cutremurară şi, umplându-se de frică, cu lacrimi se căiau de răutatea lor şi strigau: „Robi ai lui Hristos, miluiţi-ne pe noi!” Atunci, oprindu-se apostolii cu trupul Maicii Domnului, Petru, ridicând glas, strigă:  „Fraţilor, noi nu vă putem face nimic, ci numai Cel răstignit de voi. Credeţi în El şi pe Sfânta Sa Maică cinstiţi-o, ca pe Născătoarea de Dumnezeu. Atunci puterea lui Hristos, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Sale, va lumina ochii voştri şi cei sufleteşti, ca şi pe cei trupeşti, tămăduindu-vă toate rănile voastre.”

Răspunseră atunci iudeii, cu lacrimi: „Credem că Iisus Hristos este Mântuitorul lumii, Cel vestit de prooroci. Noi şi mai înainte am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar, din zavistie întunecându-ne, n-am voit să mărturisim mărirea lui Dumnezeu şi I-am rânduit cu nedreptate moartea. Ci El, cu puterea dumnezeirii, înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi toţi, hulitorii Lui. Sârguitu-ne-am să ascundem Învierea Lui, dând bani străjerilor; dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindenea. Iar pe Preacurata Sa Maică, cine, cu mintea întreagă fiind, nu o va cinsti? De aceea, de acum închinându-ne lui Hristos ca lui Dumnezeu, cinstim şi pe Preacurata, ca pe mama noastră, a tuturor.”

Sfinţii Apostoli bucurându-se de întoarcerea celor rătăciţi, cu glas mare preamăriră pe Dumnezeu. Apoi, luând pe cel cu mâinile tăiate şi pe cei cu vederea pierdută precum şi pe alţi mulţi bolnavi, orbi, şchiopi şi îndrăciţi, îi apropiară de trupul Fecioarei şi îndată dracii cu înfricoşate strigate fugiră, orbii îşi primiră vederea şi toate bolile se vindecară de către Maica tuturor scârbiţilor. Lui Afonie, i se lipiră mâinile din nou, rămânând doar un semn roşu în dreptul tăieturii. Cu toţii preamăriră pe Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică, întru cântări pornind spre mormântul pregătit.

Aşezând sfântul trup în groapă, ziceau: „O, minune, cine poate să fi văzut, sau cine să fi auzit ceea ce noi vedem şi auzim astăzi:

Împărateasa tuturor, în ce chip zace fără suflet!

Maica vieţii, în ce chip zace moartă.

Tu, Fecioară, eşti prorocia proorocilor.

Ţie ţi se închină îngerii, te cinstesc oamenii şi sfinţii te măresc.

Bucură-te, dar, şi te veseleşte, căci Domnul este cu tine şi, pentru tine, cu noi! Dimpreună cu Gavriil, te mărim, cu îngerii, te slăvim, cu proorocii, te lăudăm.

Avacum pe tine te-a văzut ca pe un munte cu umbra deasă, că tu eşti umbrită de Duhul Sfânt.

Daniil pe tine te-a văzut ca pe o piatră din care fără sămânţă bărbătească S-a născut Împăratul Cel tare, Domnul nostru Iisus Hristos.

Pe tine te-a văzut dreptul Iacov ca pe o scară pe care din ceruri Dumnezeu S-a coborât.

Bucură-te, Fecioară, că Ghedeon ca roua curată te-a văzut.

Deşi Fecioară, fiică şi Împărăteasă, Isaia Maica lui Dumnezeu te numeşte, Ezechil poartă încuiată, iar toţi proorocii pe tine te-au proorocit.

Ci, noi cum îţi vom zice, Fecioară?

Zice-ţi-vom rai, că tu ai crescut floarea nestricăciunii, pe Domnul Hristos, care a umplut sufletele oamenilor de cerească mireasmă.

Zice-ţi-vom Maică, pentru că ai născut cu adevărat pe Împăratul tuturor, pe Hristos.

Zice-ţi-vom cer, că tu ai strălucit soarele cel drept.

Deci, te bucură, Fecioară, şi te du în curţile cele iubite, şi-ţi adu aminte de seminţia ta, ca şi de noi, seminţia lui Adam.

Mijloceşte pentru noi către Fiul tău, ca să ne învrednicim să dobândim mântuirea. Du-te, Fecioară, de pe pământ la cer, din cele putrede, întru cele neputrede, din scârbele acestei lumi, întru veselia Împărăţiei cerurilor.

„Cântaţi, îngeri, lăudaţi, prooroci, preamăriţi, arhangheli, pe Maica Împăratului ceresc, sfeşnicul luminii, care este mai înaltă decât cerul şi mai curată decât soarele, mijlocitoarea creştinilor şi folositoarea neamului nostru” (Cazania din 15 august).

După ce aşezară preacuratul trup în mormânt nou, săpat în stâncă, îl acoperiră cu o lespede mare de piatră, rămânând acolo trei zile şi trei nopţi, toată ceata credincioşilor, cu apostolii împreună, petrecând în cântări şi psalmi de laudă.

După trei zile, soseşte şi Apostolul Toma, care la adormire nu se învrednicise a fi de faţă. Adus fiind de nor la Ghetsimani, cu degrabă alergă la mormânt şi, plângând, se rugă să fie dată la o parte piatra de pe uşa mormântului, ca şi el să vadă pe cea plină de dar: „Au, doar, nu sunt şi eu apostol? Au nu primeşte Dumnezeu mărturia mea, ca şi pe a celorlalţi? Rogu-vă, dar, să deschideţi mormântul, ca să mă închin şi eu măcar sfântului ei trup, dacă la sfânta sa adormire n-am fost vrednic să fiu de faţă”.

Cuprinşi fiind atunci de milă, ceata apostolilor se sfătui să deschidă mormântul spre mângâierea lui Toma. Dar când luară piatra de pe uşa mormântului, îl găsiră gol.

Trupul cel fără de prihană al Maicii Domnului, peste care se revărsase focul Duhului Sfânt şi din care se întrupase Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, nu putea fi atins de viermi şi nici de putrezire. Moartea nu avea putere asupra acestui trup care niciodată nu a fost umbrit de păcat. Ci trupul trecător al Maicii Domnului, ca şi trupul Fiului Său, a devenit nemuritor. Trupul firesc a devenit duhovnicesc, după cum ne spune Scriptura (I.Cor. 15: 44). Trupul Maicii Sale, Domnul cu puterea Lui l-a înălţat la cer şi l-a aşezat de-a dreapta slavei Sale, aşa cum a proorocit psalmistul, când a zis: „Şezut-a Împărateasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haina aurită şi preaînfrumuseţată... Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului” (Ps. 44:  11, 21).

Mormântul în care fusese aşezat trupul Maicii Domnului, când l-au deschis Sfinţii Apostoli, l-au găsit plin de o negrăită mireasmă, iar în jur, din când în când, se mai auzeau glasuri de îngeri ce preamăreau pe Născătoarea de Dumnezeu, zicând:

„Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi Prea nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”

Abia acum au înţeles Sfinţii Apostoli şi, împreună cu ei, toţi creştinii ce se aflau de faţă, de ce Toma n-a fost adus de puterea lui Dumnezeu, la înmormântarea Maicii Domnului: ca el să fie martorul tuturor veacurilor că Maica Domnului a fost înălţată de către Fiul său cu trupul la cer.

Sfinţii Apostoli şi, după ei, toţi creştinii de atunci, de la început şi până astăzi, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu credinţă şi cu umilinţă cântă:

„Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire, lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

De-a lungul tuturor veacurilor, în faţa icoanei Maicii Domnului, toţi creştinii s-au rugat cu credinţă şi cu umilinţă, zicând:

„Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor întristaţi şi acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea şi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”

Episcop Justinian Chira , Viaţa Maicii Domnului