Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai
născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine,
nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta,
a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi
sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să
mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi
să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut
om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu,
să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.
Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe
şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie
milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor
mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine
te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu
de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor
arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de
minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi
plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu,
făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune
oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai
înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi
mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea
dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce
sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am
cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata;
cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv
mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor
rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea
bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel
neputincios.
Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni
nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti
mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de
vei voi. Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către
suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către
tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire
a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi
nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi
să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de
dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac
întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei
celei bune. Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună
înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la
suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit
fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte
primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în
toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă
tiranizează, al cui rob sunt eu.
Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă
ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea
ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului. Aprinderea
trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia
cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea
mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi
bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea
împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii
mei să vadă drept faptele bune cele adevărate. Picioarele mele îndreptează-le
să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu;
mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către
Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată
pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă
simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale
Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.
Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de
moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi
mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu
trup. Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o;
strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor,
izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi
stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor
multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta,
celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor
veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.
Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de
Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu,
folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o
şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă
învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu
preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în
cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde
este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu
nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă
numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc
din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi
chezăşuitoare tuturor păcătoşilor. Că prin tine, Prealăudată şi Preabună
Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl
şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu